Săptămâna Patimilor. Semnificaţia Deniilor

Săptămâna Patimilor. Semnificaţia Deniilor
Deniile se săvârşesc numai în două săptămâni din timpul unui an bisericesc, în săptămâna a cincea şi a şaptea din Postul Sfintelor Paşti.

Deniile se savarsesc incepand cu seara Floriilor, pana in Vinerea Mare, cand se canta Prohodul Domnului.

Potrivit crestinortodox.ro, cuvantul "denie" vine de la slavonescul "vdenie" si inseamna priveghere sau slujba nocturna. In Transilvania, intalnim cuvantul "straste" pentru denii. Acest termen are semnificatia de "patima". Expresia "a merge in strasti" insemna "a merge la denii".

Luni, in Saptamana Mare, se face pomenirea smochinului neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. 

Marti se face pomenirea celor zece fecioare, din care cinci fecioare au avut doar candela fara ulei, iar celelalte cinci au avut si candela si ulei. Candela fara ulei reprezinta realizarea de sine in totala nepasare de ceilalti. Candela cu ulei reprezinta evlavia insotita de milostenie.

In Miercurea Saptamanii Sfintelor Patimiri se face pomenirea femeii pacatoase care a spalat cu lacrimi si a uns cu mir picioarele Mantuitorului, inainte de Patima Sa, ca simbol al pocaintei si indreptarii omului pacatos. Tot Miercuri este ziua in care Iuda L-a vandut pe Hristos fariserilor, pe treizeci de arginti.

In Joia Patimilor credinciosii isi amintesc patru evenimente deosebite din viata Mantuitorului: spalarea picioarelor ucenicilor, Cina cea de Taina si inceputul patimilor prin vinderea Domnului.

Specific deniei de joi seara sunt citirea celor 12 Evanghelii si scoaterea solemna a Sfintei Cruci in naosul bisericii. Preotul citeste din Sfintele Evanghelii, iar credinciosii aprind lumanari si se aseaza in genunchi.

In Vinerea Mare sau vinerea Neagra se face pomenirea sfintelor Patimi ale Mantuitorului. Este zi de post negru, in care nu se mananca si se bea doar apa. 

In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea lui Hristos cu trupul si pogorarea la iad cu sufletul, pentru a ridica din stricaciune pe cei din veac adormiti.

Sambata seara, incepe slujba Invierii. 

 

Comenteaza