Sfântul Alexandru, protectorul omenirii, prăznuit pe 30 august. Ce e bine și ce nu e bine să faci astăzi

Sfântul Alexandru, protectorul omenirii, prăznuit pe 30 august. Ce e bine și ce nu e bine să faci astăzi

Biserică îl prăznuiește în ziua de 30 august pe Sfântul Alexandru, fost episcop în Constantinopol în timpul împăratului Constantin cel Mare. 

Apărător al dreptei credințe, stând împotriva lui Arie la Primul Sinod Ecumenic și supranumit „protectorul omenirii”, Sfântul Alexandru a fost cel care s-a rugat ca Domnul să îl ia pe Arie de pe pământ, înainte ca acesta să primească Sfânta Împărtășanie, eretic fiind. Ascultându-i rugăciunea, Arie a murit, iar Biserica a fost păzită.

Sfântul Alexandru a săvârșit mai multe minuni. Printre acestea, se numără vindecări miraculoase și izgonirea demonilor. Se spune că, prin rugăciunile sale, a salvat Constantinopolul de la distrugere în timpul unei furtuni violente și a adus pacea în perioade de mari frământări religioase, scrie doxologia.ro.

Numele Alexandru provine de la grecescul Alexandros care inseamna protector al barbatilor sau al oamenilor si este format din cuvintele "alexo" care inseamna a apara, a proteja si "andros" care inseamna barbat, om.

Potrivit tradițiilor, în ziua Sfântului Alexandru, credincioșii nu au voie să-și vorbească de rău aproapele și trebuie să dea dovadă de compasiune față de cei năpăstuiți de soartă. 

Se obișnuiește ca femeile care poartă numele sfântului să nu muncească în această zi de sărbătoare, să nu spele haine cu mâna sau să facă curățenie prin casă.

În ceea ce-i privește pe cei care poartă numele de Alexandru sau Alexandra, se spune că sunt oameni puternici, neînfricați, ambițioși și care luptă până la capăt pentru lucrurile în care cred.

Comenteaza