Vasile Bănescu pune punct activității sale de purtător de cuvânt al Patriarhiei: "Decizia așezării acestui punct este una exclusiv(!) personală"

Vasile Bănescu pune punct activității sale de purtător de cuvânt al Patriarhiei: "Decizia așezării acestui punct este una exclusiv(!) personală"
| Foto: https://evz.ro/

Vasile Bănescu și-a anunțat plecarea din funcţia de purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta precizează că decizia este exclusiv personală și a adăugat că va lucra în continuare în Secretariatul de Stat pentru Culte.

Cel mai vocal om din Patriarhia Română se retrage din funcţie. Vasile Bănescu precizează că decizia este exclusive personală. Funcţia de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei va fi preluată începând de vineri, 5 iulie de către Adrian Agachi. 

„Stimați colaboratori din presă,
după o îndelungată activitate în zona comunicării instituționale a Patriarhiei Române, după mulți ani în care am încercat să împlinesc cu rigoare și onestitate misiunea onorantă de transmitere în spațiul public a mesajului Bisericii, dar și de traducere contextuală cât mai fidelă a conținutului real al creștinismului în zona mediatică și socială, a sosit și timpul așezării unui punct, nu doar în această prea lungă frază, ci și în fraza comunicării mele instituționale cu presa.

Decizia așezării acestui punct este una exclusiv(!) personală. Rămân, însă, deschis dialogului public non-instituțional. Părintelui Patriarh îi mulțumesc și pe această cale pentru sprijinul permanent acordat de-a lungul a 15 ani de strânsă colaborare.

Prezența sa în fruntea Bisericii este garanția singulară, deplină și liniștitoare a bunei cârmuiri a acesteia pe apele fidelității depline față de Tradiția Ortodoxiei  autentice spre portul stabilelor valori creștine europene,  fondatoare inclusiv ale spiritualității și civilizației românești. Adică spre singura zonă a libertății, prosperității și stabilității socio-religioase reale.

Europa actuală nu este doar o construcție politică asaltată de un trecător front de zgomot ideologic, ci o lume în sine formată din sute de milioane de oameni credincioși, o lume profund  democratică, ale cărei  rădăcini creștine, în ciuda otrăvitului și manipulatorului alarmism  antioccidental, sunt de neclintit. Din Europa facem parte noi înșine. Cu bunele și relele ei/ ale  noastre, dar mai ales spre binele nostru comun.

Vocația creștinismului și a Bisericii lui Hristos este universală, nu filetistă, nu politică, nu mundană. Subiectul ei nu este etnia sau masa, ci persoana, adică dialogul mântuitor dintre identitate și alteritate.

Activitatea mea viitoare se va desfășura în sfera dialogului dintre stat și cultele religioase, fiind onorat să fac parte din echipa Secretariatului de Stat pentru Culte, dar să și pot continua realizarea emisiunii „Credință și cultură” la televiziunea Trinitas a Patriarhiei Române.

În acest context, începând cu data de 5 iulie, funcția de coordonator al Biroului de Presă al  Patriarhiei va reveni părintelui consilier patriarhal Adrian Agachi, un tânăr, dar rafinat teolog, cu riguroase studii în Marea Britanie finalizate printr-o teză de doctorat susținută la Universitatea din Winchester, un om profund onest și bun cunoscător al realității bisericești.

Am convingerea că activitatea Biroului de Presă al Patriarhiei va continua pe aceeași cale a comunicării prompte și adecvate la realitatea bisericească și socială. Singura care conduce spre binele comun al Bisericii și societății dezirabil unite prin necesar dialog și atenție morală reciprocă.

Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru foarte buna relație construită în timp pe respect, încredere și onestitate", a transmis Vasile Bănescu.

Amintim că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu s-a aflat în luna februarie într-un conflict în declaraţii cu IPS Teodosie, acesta din urmă i-a adus constant acuzații lui Bănescu, iar în ianuarie, IPS Teodosie a anunțat că îl va da în judecată pe Bănescu.

În timp ce fiind judecat pentru „răzvrătire și indisciplină”, IPS Teodosie a primit „dojană scrisă”, purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu a fost sancţionat. Conducerea BOR a decis la şedinţa de judecată de la sfârşitul lunii februarie reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei, condus de Vasile Bănescu.

Intrat în conflict cu IPS Teodosie, BOR a transmis despre purtătorul său de cuvânt: „opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial ”. Astfel, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române s-a hotrărât să fie emise de Cancelaria Sfântului Sinod.

Comenteaza