Video „RESTART” la Pediatria Spitalului Municipal Dej! Mobilier nou și condiții moderne pentru micii pacienți

„RESTART” la Pediatria Spitalului Municipal Dej! Mobilier nou și condiții moderne pentru micii pacienți

Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Dej a fost redeschisă vineri, 13 noiembrie, după un amplu proces de modernizare. Clădirea a fost renovată prin campania „RESTART”, inițiată de Rotaract Cluj-Napoca Gemina.

Proiectul RESTART a avut ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de spitalizare și îngrijire pentru copiii din Dej și din comunitățile învecinate, prin reabilitarea unui spațiu de aproximativ 400 m², care include saloane, grupuri sanitare și alte încăperi necesare desfășurării activității medicale.

Potrivit Dej24, noile dotări includ paturi medicale pentru copii și părinți, paturi pediatrice pentru sugari și copiii mici, noptiere, dulapuri pentru medicamente, mese de examinare, stative de perfuzie cu roți, troliuri pediatrice de urgență, cărucioare pentru instrumentar și lenjerie, dar și bănci pentru sala de așteptare.

"Este vorba despre renovarea și dotarea în integralitate a compartimentului de pediatrie a Spitalului Municipal, care are în componență 17 paturi și ceea ce este foarte îmbucurător este că pentru prima dată publicul și privatul și-au dat mâna și sume considerabile de bani au fost investite aici, în acest compartiment de către asociații private. Am fost contactat de niște tineri frumoși de la Rotaract Gemina Cluj-Napoca care au zis: vrem să investim și într-un spital din afara municipiului Cluj-Napoca, pentru că și acolo se face medicină, și acolo se tratează pacienți.  și acolo este important ceea ce se face", a declarat dr. Mihai Pandrea, managerul spitalului, la evenimentul de inaugurare a secției.

Secția beneficiază și de prize de oxigen la pat, troliuri de urgență și stative de perfuzie noi, prevăzute cu roți și sisteme de blocare. Dulapurile farmaceutice și cărucioarele separate pentru instrumentar, lenjerie și alimente contribuie la o organizare mai bună a activității personalului medical.

"Doresc și eu să-i felicit pe toți cei implicați în această frumoasă investiție. Este o investiție realizată prin implicarea sectorului privat, a asociațiilor, cluburilor, persoanelor fizice și voluntarilor care au susținut acest proiect. Asta înseamnă că latura umană, a celor care contribuie, primează și că există o preocupare pentru tot ceea ce înseamnă sănătate, pentru copiii care au nevoie de sprijinul nostru.

Mă bucur că acest lucru s-a întâmplat în orașul nostru, la spitalul nostru, și vreau să vă spun că nici noi nu am rămas indiferenți la ceea ce înseamnă investițiile în sănătate la nivelul Spitalului Municipal Dej. Pentru administrația noastră locală, sănătatea este o prioritate. La sfârșitul lunii august am finalizat un proiect de 6,5 milioane de euro la Spitalul Municipal, care a presupus anveloparea clădirii, tâmplăria exterioară, instalațiile, pe toate circuitele și sisteme de climatizare în fiecare salon și în fiecare compartiment. În urmă cu câteva luni am finalizat un proiect de 8,5 milioane de euro cu dotarea Spitalului Municipal Dej în fiecare secție cu aparatura medicală", a declarat primarul municipiului Dej, Costan Morar.

Una dintre schimbările importante vizează părinții care își însoțesc copiii pe durata internării. Aceștia au la dispoziție șase paturi dedicate, astfel încât să poată rămâne aproape de micii pacienți.

"Atunci când am pornit la drum cu proiectul «RESTART», de reabilitare a secției de Pediatrie a spitalului ne-am propus mai mult decât o simplă modernizare a unui spațiu. Ne-am dorit să transformăm locul în care copiii vin să primească îngrijire și să se vindece într-un mediu mai prietenos, mai sigur și mai primitor. Un loc în care cei mici să găsească nu doar condiții mai bune de tratament, ci și confort, căldură și un strop de bucurie într-o perioadă dificilă pentru ei și pentru familiile lor. (...) Au fost multe ore de muncă, multe discuții, multă implicare și, mai presus de toate, dorința comună de a duce acest proiect la bun sfârșit. Astăzi, însă, putem privi cu bucurie rezultatul și putem spune că fiecare efort a meritat. (...) Este rezultatul unei comunități care a ales să se implice, să creadă în acest proiect și să construiască împreună", a spus Marian Frîncu, președintele Rotaract Cluj-Napoca Gemina.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .