România, pe locul 4 în Uniunea Europeană la cheltuieli cu bugetarii
- Scris de Ziua de Cluj
- 23 Ian 2025, 08:28
- Economie
- Ascultă știrea

Guvernul din România alocă 21,7% din buget cheltuielilor cu bugetarii. Această cifră plasează România înaintea unor economii mai dezvoltate, precum Franța (17,5%) sau Polonia (12,4%), a transmis tvrinfo.ro.
Ţara noastră se află înaintea unor economii mai dezvoltate, precum Franța (17,5%) sau Polonia (12,4%) la cheltuielile cu bugetarii. România este întrecută la cheltuielile cu bugetarii doar de Cipru, Malta și Irlanda, transmite sursa citată.
Raportat la cei aproximativ 5,5 milioane de salariați din România, sectorul public rămâne un angajator semnificativ, însă majoritatea forței de muncă – 77% – este concentrată în sectorul privat. Mulţi dintre angajaţii din mediul privat câştigă doar salariul minim pe economie.
Din cele 1.306.197 de posturi ocupate în sectorul public la nivelul lunii noiembrie 2024, 64% se regăsesc în administrația centrală, iar restul de 36% în administrația locală. Această structură generează presiuni bugetare semnificative, într-un context în care cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut exponențial în ultimii ani, arata o analiza a jurnaliștilor de la Ziarul Financiar.
Administrația Publică Centrală angajează 64% dintre bugetari, cu cele mai mari structuri găsite în:
• Ministerul Educației: 306.924 posturi
• Ministerul Afacerilor Interne: 123.893 posturi
• Ministerul Apărării Naționale: 79.097 posturi
• Ministerul Sănătății: 18.154 posturi
Instituțiile finanțate integral din bugetul de stat dețin 618.052 posturi, în timp ce cele finanțate din venituri proprii, parțial sau integral, cum ar fi unitățile școlare, numără 166.474 posturi.
La nivel local, cele 467.881 de posturi sunt distribuite astfel:
• Autorități executive locale: 281.996 posturi
• Unități sanitare din rețeaua locală: 146.525 posturi
Instituțiile finanțate din bugetele locale însumează 286.715 posturi, în timp ce cele finanțate din venituri proprii numără 181.166 posturi.
În 2022 și 2023, 8,4% din PIB-ul României a fost consumat pentru plata salariilor bugetarilor, față de doar 7% în 2012 și 7,4% în 2015.