Terapie prin artă, pentru pacienţii Spitalului de Recuperare
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Aug 2014, 14:27
- Sănătate
- Ascultă știrea
Proiectul numit "Terapie prin artă - Un zâmbet pentru fiecare", este destinat exclusiv pacienţilor Spitalului Clinic de Recuperare, cărora li s-a pregătit, în perioada 11-18 august, o formulă nouă de terapie prin artă.
"Un concept relativ nou în societatea românească, terapia prin artă este caracterizată de procese artistice menite să sporească și să îmbunătățească sănătatea fizică, psihică și emoțională a persoanelor de orice vârstă. Ea se bazează pe convingerea că procesul creativ îi ajută pe oameni să-și rezolve conflictele și problemele, să-și dezvolte abilități personale, reduce stresul, crește respectul și conștiința de sine. Terapia prin artă pune accentul pe dezvoltarea umană, apelând la arta spectaculară (teatru, improvizație, pantomimă), arta vizuală (film, desen, pictură, sculptură)", au precizat organizatorii proiectului, membrii Create.Act.Enjoy.
Primul proiect de terapie prin artă implementat la nivel local a fost în 2012, derulat de aceeaşi companie de teatru şi film. Iniţiativa din acest an este cofinanţată de Consiliul Județean Cluj.