Sindicaliştii din Sănătate, protest în faţa Ministerului Muncii: Sunt diferenţe la grila de salarizare
Aproximativ 200 de angajaţi din sistemul de sănătate îşi strigă nemulţumirile în faţa Ministerului Muncii.
Sindicaliştii spun că toate creşterile salariale promise la 1 ianuarie 2018 se anulează aproape total din cauza trecerii contribuţiilor sociale în sarcina angajatului, iar tichetele de masă vor fi scoase , motiv pentru care pichetează în faţa ministerului.
Preşedintele SANITAS, Leonard Bărăscu, susţine că acesta nu este nici primul şi nici ultimul protest pentru că „lucrurile s-au complicat".
„Nu este nici primul şi nici ultimul protest pentru că lucrurile s-au complicat. Sunt diferenţe foarte mari la mijlocul grilei de salarizare, adică sunt diferenţe chiar de câteva milioane între unii şi alţii. A crescut partea de sus a grilei şi a scăzut partea de jos, adică infirmierele. Trebuie undeva intervenit şi o cerem de luni bune. Mai era o plafonare a sporurilor la 30%. Vorbim de anestezie, terapie intensivă, SIDA, TBC. Sporurile au fost negociate de acum câţiva ani, dar nici până acum nu au fost coroborate cu Legea 153.
Bărăscu a mai spus că transferul de contribuţii sociale face ca veniturile medicilor să scadă.
„Tichetele de masă se vor da de la 1 noiembrie, dar lumea mănâncă în fiecare zi. La acest moment nu aveam nimic clar, nimic scris", conform sursei citate.
Lider SANITAS Olt, Roxana Dumitrescu, prezentă şi ea la protest, spune că lucrurile au început să fie în dezvanatajul angajaţilor din sănătate după apariţia Legii 153.
„Din cauza acestei legi, colegii noştri din spitale nu mai pot beneficia de sporuri. Sunt cei care lucrează chiar în condiţii grele, sunt cei din secţiile TBC, ATI, Arşi. De la 1 ianuarie 2018 până pe 1 decembrie 2018, li se iau tichetele de masă. Nu avem contract colectiv de muncă, ceea ce este foarte grav. Vrem o creştere echitabilă de salarii. Guvernul trebuie să înţeleagă ca echipa medicală nu înseamnă doar medici şi asistente. De majorare salarială trebuie să beneficieze şi personalul TESA (Tehnic, Economic şi Socio-Administrativ - n.red.)", a explicat Dumitrescu.
Vicepreşedintele SANITAS Iaşi, Sergiu Apostol, susţine că oamenii sunt foarte nemulţumiţi de trecerea contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat.
„Am ieşit din nou în stradă din cauza trecerii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, plafonarea sporurilor la 30%, ceea ce va duce la multe scăderi. De asemenea, ei vor scoaterea personalului TESA din grilă, ceea ce nu este normal pentru că în spitale este nevoie şi de infirmiere, şi de brancardieri", susţine Apostol.
Sindicaliştii au primit aprobare de a protesta până la ora 13.00. Ei au solicitat să discute cu reprezentanţii Ministerului Muncii, dar cerinţa le-a fost refuzată.