Cabinete de medicină generală și dentară gratuite pentru studenţii agronomi FOTO

Cabinete de medicină generală și dentară gratuite pentru studenţii agronomi FOTO
Au fost inaugurate cabinetele de medicină dentară și medicină generală care vor asigura servicii medicale în regim de gratuitate studenților Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca. Investiția primăriei a fost de 75.000 de lei, iar USAMV a asigurat spațiul și mobilierul necesar.

Conform protocolului de colaborare între USAMV și DASM Cluj-Napoca - Serviciul cabinete medicale, pentru cabinetele destinate studenților, universitatea a pus la dispoziție spațiul din campus complet renovat și amenajat conform normelor de înființare a cabinetelor.

USAMV a investit în dotarea cu mobilier de tip medical și asigură pe tot parcursul colaborării serviciile de curățenie, întreținerea și cheltuielile cu regia spațiului. În cadrul aceluiași protocol, DASM a dotat cabinetul de medicină dentară cu aparatură stomatologică și aparatură pentru sterilizarea instrumentarului stomatologic, precum și aparatura medicală pentru cabinetul de Medicină Generală.

Nu în ultimul rând, DASM Cluj-Napoca asigură buna funcționare a cabinetelor cu materiale medicale (stomatologice și de medicină generală), mentenanța aparaturii și salarizarea personalului medical, angajat cu contract de muncă la DASM Cluj-Napoca, Serviciul cabinete medicale.

În oraș mai funcționează 18 cabinete de medicină dentară pentru elevi și preșcolari și două pentru studenții Universității Babeș-Bolyai și Seminarul Teologic. Costurile aferente dotării și întreținerii aparaturii medicale pentru aceste cabinete precum și materialele sanitare necesare sunt asigurate de către Primăria Cluj-Napoca, de la bugetul local.

Comenteaza