246 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore. 195 de pacienți sunt la terapie intensivă

246 de îmbolnăviri în ultimele 24 de ore. 195 de pacienți sunt la terapie intensivă

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate sub 250 de noi cazuri COVID-19, în scădere față de cele din weekend, când au fost raportate zilnic peste 300.

Până în 22 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.291 de cazuri de persoane infectate cu virusul coronavirus. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate. Până luni, 1.523 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În 21–22 iunie au fost înregistrate 11 decese ale unor pacienți infectați cu coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Ilfov, București, Olt, Vrancea, Vâlcea. Două au fost întregistrate la categoria 40-49 ani, patru la 50-59 ani, unul la 60-69 ani, trei la 70-79 ani și unul la peste 80 de ani.

Șapte dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru trei persoane care au decedat nu au fost depistate comorbidități, iar pentru una nu au fost raportate comorbidități. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 246 noi cazuri de îmbolnăvire.

La terapie intensivă erau internați 195 de pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.258 de persoane. Alte 71.895 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 630.374 de teste.

Comenteaza