31 mai, Ziua Mondială fără tutun

31 mai, Ziua Mondială fără tutun
Organizația Mondială a Sănătății marchează, în fiecare an, la data de 31 mai, Ziua mondială fără tutun, încercând, astfel, să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor de sănătate și a riscurilor asociate consumului de tutun.

Stoparea consumului de tutun ar preveni milioane de oameni să se îmbolnăvească și să moară de o boală asociată tutunului, să combată sărăcia și, potrivit unui prim raport al OMS, să reducă degradarea mediului la scară largă.

Cu ocazia Zilei mondiale fără tutun, 2017, OMS accentuează felul în care tutunul amenință dezvoltarea națiunilor din întreaga lume și invită guvernele să aplice măsuri de control al tutunului, acestea incluzând interzicerea comercializării și promovării tutunului, utilizarea ambalajului simplu pentru produsele din tutun, creșterea accizelor și crearea de locuri publice și de muncă, în interior, fără fum.

Conform datelor OMS, tutunul este responsabil cu uciderea a peste 7 milioane de persoane în fiecare an, iar costurile din domeniul sănătăţii şi din cauza scăderii productivităţii ajung la peste 1,4 miliarde de dolari.

"Tutunul ne amenință pe toți", spune directorul general al OMS, Dr. Margaret Chan. "Tutunul exacerbează sărăcia, reduce productivitatea economică și poluează aerul din interior."

Dr. Chan e de părere că "luând măsuri robuste de control al tutunului, guvernele pot asigura un viitor mai bun pentru ţările pe care le conduc, protejând fumătorii şi nefumătorii de aceste produse cu potenţial mortal, generând venituri pentru finanţarea sistemului medical şi a altor servicii sociale, dar şi salvarea mediului de ravagiile cauzate de tutun. "

Toate țările s-au angajat în Agenda OMS pentru Dezvoltare Sustenabilă pentru 2030, care vizează menţinerea păcii universale și eradicarea sărăciei.

Printre elementele cheie ale acestei agende se numără punerea în aplicare a Convenției-cadru a OMS privind controlul tutunului, iar, până în 2030, reducerea cu o treime a decesului prematur cauzat de bolile netransmisibile, inclusiv a bolilor cardiace și pulmonare, a cancerului și a diabetului.

Ziua mondială fără tutun a fost stabilită printr-o rezoluție adoptată de Organizația Mondială a Sănătății în anul 1987, fiind marcată la 7 aprilie 1988, dată la care se împlineau 40 de ani de la fondarea OMS, Un an mai târziu, în 1988, OMS a adoptat o nouă rezoluție, prin care marcarea acestei zile avea să aibă loc la 31 mai.

România face parte dintre ţările europene care, în anul 2016, a adoptat legea 15 privind modificarea și completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, lege care a intrat în vigoare la 17 martie 2016 şi care interzice fumatul în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului.

Comenteaza