Breaking news 38 de clujeni depistați cu COVID de ieri până azi/ Încă două decese la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Aug 2020, 13:45
- Sănătate
- Ascultă știrea
În ultimele 24 de ore, la Cluj, două persoane diagnosticate cu noul coronavirus au murit, iar alte 38 au fost internate după ce au fost depistate pozitiv. Peste 20 de persoane sunt la ATI.
În ultimele 24 de ore, la Cluj, au fost înregistrate 38 noi îmbolnăviri, cu 11 mai multe decât ieri, când au fost raportate 27 cazuri noi. De asemenea, alte două persoane cu COVID-19 internate în spitalele dedicate din Cluj-Napoca au murit, astfel că numărul deceselor a ajuns la 40, dintre care 23 din județul Cluj.
A crescut și numărul pacienților internați pe secțiile ATI, unde acum sunt 23 de paturi ocupate, cu 3 mai multe decât în urmă cu 24 de ore. 18 persoane dintre cele aflate la terapie intensivă provin din județul Cluj.
Până acum 681 de pacienți cu noul coronavirus au fost vindecați și externați din spitalele clujene, din care 537 din județul Cluj.