43 de decese și peste două mii de cazuri noi de COVID în doar câteva zile/ Cât e incidența la Cluj

43 de decese și peste două mii de cazuri noi de COVID în doar câteva zile/ Cât e incidența la Cluj

Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.

Ministerul Sănătății a anunțat situația cazurilor și deceselor COVID pentru intervalul 30 octombrie - 5 noiembrie 2023.

Astfel, în perioada menționată au fost înregistrate 2.381de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în scădere față de săptămâna anterioară, când au fost raportate 5.030 îmbolnăviri.

Până în prezent, pe teritoriul României, au fost înregistrate 3.499.607 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2. Incidența înregistrată la 14 zile a scăzut de la 0,54 la 0,40.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 în prezent este de 707. La ATI, sunt internate 56 persoane. Din totalul pacienților internați în prezent, 69 sunt minori, toți internați pe secții.

De asemenea, în intervalul menționat au decedat 43 de persoane confirmate cu virusul. Dintre pacienții decedați 42 prezentau comorbidități, iar 10 erau vaccinați.

În ultima săptămână, au fost efectuate 2.691 de teste RT-PCR şi 23.641 de teste rapide antigenice.

Situația la Cluj

Conform DSP Cluj, în intervalul 21 octombrie - 3 noiembrie, în județul Cluj erau 690 de cazuri active de boală, dintre care 405 în municipiul Cluj-Napoca, în scădere față de săptămâna anterioară. La nivelul județului Cluj incidența cazurilor a coborât de la 1,21 la mie la 0,91, iar în Cluj-Napoca, de la 1,64 la 1,21 cazuri la o mie de locuitori.

Cel mai mare număr de persoane confirmate cu virusul, după municipiul Cluj-Napoca, are Turda - 53 de cazuri de boală activă, municipiul având o incidență de 0,98 cazuri la mia de locuitori.

Rata infectărilor este sub pragul de 1 la mie în majoritatea localităților din județ.

În intervalul 30 ocotmbrie - 05 noiembrie, în spitalele din Cluj erau internate 20 de persoane confirmate cu virusul, dintre care 2 minori. Niciunul dintre pacienți nu se afla pe o secție ATI.

loading...
Comenteaza