Video 800 de alergătoare în Parcul Central, la Crosul Divelor
Sute de alergătoare cu peruci colorate au participat, sâmbătă, la Crosul Divelor, o competiţie caritabilă, desfăşurată în Parcul Central din Cluj-Napoca, la care s-au strâns bani pentru copii şi tineri care fac dializă.
"Evenimentul caritabil este o competiţie de alergare dedicată exclusiv femeilor, organizată în folosul tinerilor cu insuficienţă renală cronică, aflaţi în grija Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie Delia Grădinaru (ASEDG) Cluj-Napoca. 20% din taxa de participare de 50 de lei este îndreptată spre această asociaţie.
Au luat startul peste 800 de alergătoare, un record de participante, la cele două probe, de 2 km şi de 6 km, pe trasee amenajate în Parcul Central. Fiind o cursă pentru doamne şi domnişoare, imaginaţia nu are limite şi noi le-am încurajat să se echipeze cum doresc, având şi un premiu pentru cea mai creativă divă", a declarat Horaţiu Morar, preşedintele Asociaţiei Runners Club, organizatorul evenimentului.
Fondatorul ASEDG, Emanuel Ungureanu, a spus că banii adunaţi îi primesc 70 de copii şi tineri dependenţi de dializă, care vor pleca în luna mai într-o tabără de 18 zile în sudul Italiei.
"Am găsit un centru de dializă în Sicilia, unde vrem să le oferim acestor copii şi tineri o vacanţă de vis. Toţi cei care au alergat la cros au făcut un bine foarte mare acestor suferinzi. Un centru de dializă aproape de ei înseamnă supravieţuire, pentru că nu pot rezista fără să facă, la 48 de ore, o dializă vitală, în condiţiile în care rinichii lor sunt nefuncţionali", a spus Emanuel Ungureanu.