A început distribuirea celei de-a treia tranșe de vaccinuri de la Moderna. Câte doze ajung la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Feb 2021, 16:50
- Sănătate
- Ascultă știrea
Peste 39.000 de doze de vaccin de la Moderna se distribuie vineri către cele șapte centre regionale din ţară.
Potrivit Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, dozele fac parte din a treia tranşă de vaccinuri sosite astăzi la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino".
Astfel, din Centrul Naţional de Distribuţie Bucureşti, vor fi distribuite 39.300 de doze, după cum urmează:
- Centrul Regional de Distribuţie Braşov: 5.400 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Cluj: 4.600 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Constanţa: 4.100 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Craiova: 4.200 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Iaşi: 5.200 doze;
- Centrul Regional de Distribuţie Timişoara: 2.300 doze,
- Centrului Naţional de Distribuţie Bucureşti îi vor rămâne alocate 13.500 doze.
Vaccinarea cu serul de la Moderna a demarat joi, 4 februarie. CNCAV a anunțat că persoanele programate la vaccinare pentru doza I, în perioada 4-16 februarie, vor primi vaccinul Moderna și vor efectua rapelul la 28 de zile, în conformitate cu indicațiile producătorului acestui tip de vaccin.
După realizarea primei doze, personalul medical va introduce datele persoanei și tipul vaccinului administrat în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), de unde platforma preia informațiile pentru generarea unei noi recipise în funcție de tipul vaccinului.