A început greva generală în sistemul sanitar: "Cerem responsabilitate faţă de oamenii care muncesc şi faţă de pacienţi"

A început greva generală în sistemul sanitar: "Cerem responsabilitate faţă de oamenii care muncesc şi faţă de pacienţi"

Greva generală în sistemul de sănătate a început astăzi, marți, 28 iulie 2026. Sindicaliştii anunţă că spitalele vor asigura doar asistenţa medicală şi serviciile esenţiale.

Peste 500 de unități medicale participă la greva generală. Sindicaliștii spun că au declanșat acțiunea în semn de protest faţă de Legea salarizării, despre care reprezentanţii federaţiei spun că perpetuează inechităţi salariale între diferite categorii profesionale din sistem.

Preşedintele Sanitas, Iulian Pope, îşi îndeamnă colegii din Sănătate să nu uite cine sunt şi „câtă forţă” au atunci când nu se lasă „dezbinaţi”, să rămână uniţi şi să aibă „încredere unii în alţii.

„Dragi colegi, începând de astăzi suntem în grevă. Impreună! Ceea ce cerem noi politicului nu sunt privilegii. Cerem responsabilitate faţă de oamenii care muncesc şi faţă de pacienţi. Cerem să înţeleagă faptul că Sănătatea nu se conduce împotriva oamenilor care o ţin în picioare.

Nu este un demers uşor! Ştiu că există presiuni şi încercări de intimidare. Dar mai ştiu ceva: suntem mulţi şi suntem împreună. În această perioadă să nu uităm cine suntem şi câtă forţă avem atunci când nu ne lăsăm dezbinaţi. Aveţi încredere unii în ceilalţi. Eu am încredere în voi. Rămânem uniţi. Rămânem SANITAS!”, este mesajul transmis de către liderul organizaţiei, Iulian Pope.

Conducerea Sanitas a precizat că pe întreaga durată a grevei angajații din sănătate vor „respecta obligaţiile legale privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale şi a serviciilor esenţiale, astfel încât pacienţii să nu fie lipsiţi de îngrijirile de care au nevoie”.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .