Ambulanța Cluj, sufocată: "Avem peste 250 de solicitări pentru testări COVID, în aşteptare. Să se implice mai mult farmaciile și medicii de familie în testări"

Ambulanța Cluj, sufocată: "Avem peste 250 de solicitări pentru testări COVID, în aşteptare. Să se implice mai mult farmaciile și medicii de familie în testări"
| Foto: InquamPhotos

Activitatea în Ambulanța Cluj se sufocă sub valul solicitărilor. Pe de-o parte este vorba despre solicitările celor care au nevoie de asistență medicală de urgență, pe de altă parte, foarte mulţi oameni au nevoie de testări pentru COVID-19.

Locurile din spitale nu sunt suficiente, iar solicitările pentru testarea COVID îngreunează munca ambulanţierilor pentru intervenţiile la urgenţe sau la bolnavii clinici, spune managerul SAJ Cluj. 

„Ne lipsesc locurile în spitale, pentru că acum spitalele sunt blocate. Acum, activitatea noastră este pe 3 paliere: urgențele, transportul bolnavilor între clinici și testările. Avem peste 250 de solicitări pentru testări COVID, în așteptare. Două mașini merg doar la testări, iar ca să ajungem la toate cele 250 de solicitări, ne ia 2 – 3 zile”, a declarat pentru ȘtiriMed, dr. Horia Simu, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj.

Ambulanța Cluj reușește să supraviețuiască în această perioadă aglomerată cu ajutor de la UMF Cluj „Avem 9 voluntari, studenți în anii 5 și 6 la UMF Cluj, care ne ajută, merg la testări. Dar am mai avea nevoie de ajutor.

De exemplu, ar putea să se implice mai mult farmaciile și medicii de familie în testări. La fel și serviciile private de Ambulanță. Și atunci ar scădea și numărul de solicitări către SAJ”, a mai spus dr. Horia Simu. 

Managerul SAJ Cluj a mai explicat că în această perioadă nu au mai fost cazuri de infectări cu SARS-COV 2 în rândul angajaților, deoarece aproape toți sunt vaccinați. „Au mai fost unii pozitivi, dar cu forme foarte ușoare. Unii chiar fără simptome. Dar sunt vaccinați și atunci, asta e important: să fii vaccinat, pentru că dacă nu ești și faci o formă gravă a bolii, nu ai loc în spital”, a precizat Simu.

Comenteaza