Actul normativ privind plata gărzilor medicilor rezidenți a ajuns la Guvern

Actul normativ privind plata gărzilor medicilor rezidenți a ajuns la Guvern
De această indemnizație ar urma să beneficieze aproximativ 7.000 de medici rezidenți de anul I și II.

Ministerul Sănătății (MS) a anunțat joi că a elaborat cadrul legal pentru plata gărzilor medicilor rezidenți de anul I și II, iar proiectul de ordonanță de urgență a fost înaintat Guvernului.

Ministerul explică, într-un comunicat transmis AGERPRES, că exista un număr mare de gărzi efectuate de aceștia și care nu erau remunerate.

Noul act normativ, arată MS, prevede că medicii aflați în primii doi ani de pregătire în rezidențiat pot asista medicul titular de gardă în afara programului normal de lucru și pentru această activitate beneficiază de o indemnizație în cuantum de 140 de lei/gardă. Această indemnizație se va acorda pentru un număr de maximum două gărzi pe lună.

Măsura se va aplica și medicilor rezidenți începând cu anul III de pregătire pentru activitatea prestată în afara programului de la norma de bază, care efectuează gărzi în spitale în care nu sunt organizate două linii de gardă în aceeași specialitate, precizează MS.

În jur de 7.000 de medici rezidenți ar urma să beneficieze de această indemnizație.

"Deoarece această măsură implică alocarea suplimentară de fonduri pentru cheltuieli de personal, ordonanța de urgență nu a putut fi promovată cu șase luni înainte de alegeri, conform prevederilor din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, unde se stipulează că nu se pot promova acte normative cu mai puțin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alin. (1) din Constituția României, republicată, care să conducă la creșterea cheltuielilor de personal. Actul normativ a fost însă finalizat, a obținut toate avizele necesare și poate fi adoptat de noul Guvern", se menționează în comunicatul de presă.

 

Comenteaza