Agenția Europeană a Medicamentelor începe evaluarea vaccinului rusesc. Peste 50 de milioane de europeni ar putea fi imunizați cu acesta în 2021

Agenția Europeană a Medicamentelor începe evaluarea vaccinului rusesc. Peste 50 de milioane de europeni  ar putea fi imunizați cu acesta în 2021
| Foto: mediafax.ro

Agenţia Europeană a Medicamentelor (EMA) a început evaluarea serului rusesc anti-coronavirus, Sputnik V. 

Anunţul vine la scurt timp după ce Slovacia a devenit al doilea stat UE, după Ungaria, care primeşte serul rusesc, în ciuda faptului că nu a fost aprobat de autoritatea de reglementare din cadrul Uniunii.

Până acum au fost autorizate doar trei vaccinuri în blocul european: Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca/Universitatea Oxford. Serul creat de Johnson & Johnson, administrat într-o singură doză, ar putea fi aprobat la jumătatea lunii martie.

„După ce vom primi acordul EMA, vom putea oferi vaccinul unui număr de 50 de milioane de europeni începând cu iunie 2021”, spune Kirill Dimitriev, CEO-ul Fondului de Investiţii Directe din Rusia, care a finanţat vaccinul Sputnik V.

Datele sugerează până acum că serul are o rată de eficacitate de 91,6%. În plus, vaccinurile pot fi depozitate la temperaturi normale de refrigerare, iar preţul unei doze ajunge la 8,5 euro.

Sputnik V a ajuns în 40 de ţări la nivel mondial.

Ungaria, care a început să administreze serul încă de la jumătatea lunii februarie, a criticat în mod constant programul de imunizare al Uniunii Europene şi a decis să administreze luna trecută vaccinul dezvoltat de compania chineză Sinopharm.

„De ce aş crede că experţii europeni sunt mai inteligenţi decât noi? Am mai multă încredere în Centrul Ungar de Sănătate Publică decât în Bruxelles”, spune prim-ministrul Viktor Orban, citat de ZF.

Comenteaza