Anchetele epidemiologice devin irelevante. Oamenii se înțeleg între ei "eu nu te spun, tu nu mă spui"
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Noi 2020, 08:36
- Sănătate
- Ascultă știrea
Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că oamenii mint în anchetele epidemiologice și se acoperă unii pe alții. Astfel anchetele de stabilire a contacților devin irelevante.
Emilian Popovici a semnalat o situație care compromite ancheta epidemiologică: "Este important ca oamenii să spună adevărul, tot ce au de spus, unii înțeleg că se păzesc unii pe alții, nu spun de tine să nu intri și tu 14 zile (în izolare - n.r.) dar în momentul în care datele sunt incomplete sau neadevărate, anchetele devin nerelevante.
Dacă oamenii ar fi cu totul onești în anchete și ar face un efort de gândire pentru a fi puși pe listă toți contacții, fără să protejeze pe cineva, aceste anchete ar căpăta altă relevanță.
Din păcate, este un procent de oameni care nu vor să se supere unii pe alții, pe principiul eu nu te spun, tu nu mă spui. Dar ce rezolvăm? În aceste cazuri, ancheta devine nerelevantă din cauza celor care răspund așa la întrebări".
Popovici a spus că ar fi util un jurnal în care oamenii să noteze persoanele cu care se întâlnesc, iar însemnările să se facă zilnic. "Un astfel de jurnal ar fi extrem de relevant și de important. Cel mai bine este să respectăm măsurile, a spus la Digi24 epidemiologul.
"Oamenii greșesc câteodată gândind că dacă cineva îți este drag sau îi ești tu drag nu îți poate transmite virusul sau tu nu îi poți transmite. Și atunci, lasă garda jos, chiar în mediul apropiat – colegi de serviciu, prieteni, familie, cercul oamenilor cu care se întâlnesc zilnic. În această direcție trebuie să fim atenți, nu numai în exteriorul casei, dar și în birou și în locurile frecventate împreună cu cei apropiați. Astfel, sunt două zone de atenție – una în cercul celor apropiați, al familie, și alta în exteriorul acestui cerc", a mai precizat Emilian Popovici.