Aproape 3.000 de programări deja pentru vaccinare la copiii între 5 și 11 ani

Aproape 3.000 de programări deja pentru vaccinare la copiii între 5 și 11 ani

Vaccinarea anti-COVID a copiilor între 5 și 11 ani începe miercurea viitoare. 12.000 de doze pediatrice a serului Pfizer vor ajunge marți la Cluj.

Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că vaccinurile Pfizer dedicate copiilor între 5 și 11 ani vor ajunge în țară pe 25 ianuarie, iar vaccinarea va demara pe 26 ianuarie, în 220 de centre din țară.

Programările pentru vaccinare se pot face în platforma dedicată, până acum fiind realizate 2.841 de programări. 

Cele 114.000 de doze care vor sosi săptămâna viitoare în România vor fi distribuite în cele șase centre regionale din țară, printre care și Cluj, unde vor ajunge 12.000 de doze.

În ce condiții se face vaccinarea

  • sunt obligatorii acordarea consimţământului informat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al minorului şi efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor;
  • modelele sunt disponibile şi pe platforma naţională de vaccinare;
  • schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Comirnaty este de 10 micrograme/doză, la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile;
  • dacă se iniţiază vaccinarea la copiii care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceştia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 micrograme.
Comenteaza