Au început lucrările la Spitalul de Recuperare din Cluj. Investiție de 11 mil. lei, pe fonduri europene

Au început lucrările la Spitalul de Recuperare din Cluj. Investiție de 11 mil. lei, pe fonduri europene

Consiliul Județean Cluj a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare energetică a corpului principalul de clădire, corpul A, al Spitalului Clinic de Recuperare.

Constructorul a demarat deja lucrările, ca urmare a predării amplasamentului de către forul administrativ județean.

Lucrurile avansează bine și se îndreaptă în direcția potrivită în ceea ce privește această investiție din bani europeni. Scopul nostru este să reducem atât consumul de energie primară și emisiile de gaze cu efect de seră, cât și consumul anual de energie pentru încălzire. Domeniul sanitar rămâne o prioritate a forului administrativ județean!", a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Corpul A de clădire al instituției sanitare aflate în subordinea Consiliului Județean Cluj va beneficia, printre altele, de lucrări ce constau în reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, înlocuirea instalației termice interioare, dotarea cu ventiloconvectoare ce vor asigura confortul termic, schimbarea corpurilor termice pentru blocul operator, introducerea unui nou sistem de furnizare a apei calde menajere, cu panouri solare și acumulatoare, instalarea de panouri fotovoltaice ca sistem alternativ de producere a energiei electrice și refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.

Contractul are o valoare de 10.895.829,98 lei, fără TVA, iar lucrările sunt parte a unui proiect european câștigat și implementat de Consiliul Județean Cluj, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

Reamintim, în acest context, faptul că principalul corp de clădire, corpul A, cu regimul de înălțime D+P+9E, este destinat spitalizării continue în specialitățile cardiologie, neurologie, balneologie, reumatologie, ortopedie-traumatologie, chirurgie plastică şi reparatorie și chirurgie generală, serviciile medicale fiind oferite unui număr mediu de 12.000 de pacienţi spitalizaţi anual pe cele 403 paturi. Instituția spitalicească situată pe strada Viilor nr. 46-50 este singurul spital cu profil de recuperare multidisciplinară din Transilvania și unul din cele doar două din țară.

Comenteaza