Au revenit raportările zilnice COVID. Mii de cazuri noi în ultimele 24 de ore
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Iul 2022, 13:44
- Sănătate
- Ascultă știrea
În ultima zi, în România au fost raportate nouă decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.044 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID –19).
792 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 272 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.361, cu 49 mai puține față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 90 persoane, cu 4 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 90 pacienți internați la ATI, 69 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 187 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 38 mai puțini față de ziua anterioară și 0 la ATI, la fel ca în ziua anterioară.
Până astăzi, 65.797 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
În intervalul 11.07.2022 (10:00) – 12.07.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 9 decese (7 bărbați și 2 femei), 1 deces fiind raportat anterior intervalului de referință. 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă între 50-59 de ani, 2 la categoria de vârstă între 60-69 de ani, 1 la categoria de vârstă între 70-79 de ani și 5 decese la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele au fost înregistrate la pacienți care prezentau comorbidități. Dintre pacienții decedați, 3 erau vaccinați și 6 nevaccinați.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.611 teste RT-PCR (2.572 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.039 la cerere) și 16.529 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.232.247 teste RT-PCR și 10.425.135 teste rapide antigenice.