Avertismentul medicilor: Ultravioletele reflectate de albul zăpezii ard pielea cu aceeaşi intensitate ca vara
"În sezonul rece, timpul îndelungat petrecut pe pârtii, la derdeluş sau pur şi simplu la o plimbare la altitudine poate lăsa semne la nivelul pielii. Ultravioletele reflectate de albul zăpezii ard pielea cu aceeaşi intensitate ca şi ultravioletele de vară. Chiar şi într-o zi noroasă la altitudine există riscul modificării culorii pielii. Este bine cunoscut că bronzul de munte este intens şi rezistent. Persoanele cu modificări de culoare a pielii, cum ar fi melasma, suferă o accentuare a discromiei din cauza ultravioletelor de iarnă", explică dermatologul Mihaela Leventer, într-un comunicat remis luni agenţiei Mediafax.
În aceste condiţii, se impune folosirea cremelor de protecţie, banale în sezonul cald, uitate cu desăvârşire în sezonul rece. Petele, arsurile şi chiar cancerul pot afecta persoanele care nu se protejează corect.
"Persoanele care stau mult în aer liber dezvoltă cu uşurinţă cuperoza, ridurile li se accentuează, iar riscul dezvoltării unor leziuni precanceroase sau chiar a unor carcinoame cutanate este mare. Schiorii profesionişti şi alţi sportivi care îşi petrec mult timp în aer liber sunt mai susceptibili la dezvoltarea cancerelor cutanate la nivelul feţei. Se întâlneşte frecvent si cancerul de buză, dacă zona este traumatizată, pe lângă lumină, de dentiţie defectă sau de nicotina din ţigări", a precizat şi medicul Maria Dumitrescu.
Medicii îi sfătuiesc pe amatorii sporturilor de iarnă să înveţe să detecteze orice semn al pielii cu potenţial periculos pentru sănătatea organismului. Leziunile care nu mai trec, fisurile persistente ale buzelor, culoarea lor anormală trebuie semnalate urgent dermatologului.
"Toate aceste semne sunt caracteristice keratozelor actinice, leziuni precanceroase şi carcinoamelor spinocelulare care pot afecta uşor buza inferioară. Carcinoamele bazocelulare care apar frecvent pe nas, pleoape, urechi, dar şi pe restul feţei pot debuta cu o bubiţă translucidă şi vascularizata care seamănă cu un coş, dar care creşte treptat", spune Mihaela Leventer.
Mare atenţie şi în cazul copiilor. Se ştie că pielea copilului este mai vulnerabilă atât la temperature scăzute, vânt, umezeală, cât şi la radiaţii UV.
"Copiii care îşi petrec multe ore la derdeluş, la schi sau în aer liber trebuie protejaţi de frig, dar şi de expunerea la lumina intensă de la altitudine. Cremele grase creează o barieră protectoare şi împiedică uscarea şi rănirea suprafeţelor cutanate expuse, iar dacă au în compoziţie şi ingrediente fotoprotectoare feresc de arsura solară", concluzionează medicul.
La ora actuală, cancerul de piele se poate vindeca dacă este depistat şi tratat la timp.