Baciu: Vaccinarea anti-COVID se va face în principal la cabinetele medicilor de familie

Baciu: Vaccinarea anti-COVID se va face în principal la cabinetele medicilor de familie

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a spus că misiunea CNCAV se va încheia în următoarele săptămâni, iar vaccinarea anti-COVID se va face în principal la medicii de familie.

Andrei Baciu, noul preşedinte al Comitetului naţional privind vaccinarea anti-COVID, a avut o şedinţă cu reprezentanţii medicilor de familie despre integrarea activităţii de vaccinare  împotriva COVID-19 în Programul de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii.

"I-am informat pe toţi colegii că misiunea Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea se va încheia în săptămânile viitoare, iar mai departe vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie. În calitate de preşedinte al CNCAV, le-am spus colegilor medici de familie că le apreciez munca extraordinară legată de vaccinarea anti-COVID-19, care a început în cabinetele lor pe 4 mai anul trecut şi a dus până acum la vaccinarea a peste 1,1 milioane de români. I-am asigurat de sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru ca vaccinarea să se desfăşoare în continuare aşa cum trebuie", a scris Andrei Baciu, pe Facebook.

Începând de luni, 14 martie, datele privind vaccinarea persoanelor din România vor fi comunicate săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică. Această măsură face parte din Planul tranziţiei activităţii de vaccinare împotriva COVID-19 de tip campanie către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii.

Comenteaza