Bilanț COVID în creștere la Cluj. Sute de noi infectări în ultima zi
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Apr 2022, 13:12
- Sănătate
- Ascultă știrea
Peste trei sute de clujeni au fost depistați cu noul coronavirus în ultima zi, cel mai mare număr de cazuri noi înregistrat în ultimele 24 de ore, după București.
În ultimele 24 de ore, au fost depistați cu noul coronavirus 310 clujeni, singurul județ cu peste trei sute de noi infectări.
Cu acest număr de cazuri noi, județul Cluj se situează pe locul doi pe țară după București, unde au fost înregistrate 759 de noi îmbolnăviri, iar pe locul trei, se află este Timiș, cu 245 de cazuri.
În ceea ce privește incidența infectărilor, Clujul a coborât la 5,31 la mie și se află tot pe locul doi, după municipiul București, care are 6,10 cazuri la o mie de locuitori. Media la nivel național este miercuri 1,45 la mie.
Situația în spitale
La Cluj sunt internați 176 pacienți cu COVID. Dintre persoanele internate 10 sunt copii, iar pe secțiile ATI sunt 21 de bolnavi în stare gravă, toți adulți.
La nivel național, în spitale sunt 2.290 de pacienți confirmați cu COVID, dintre care 338 pe secțiile ATI, cu 22 mai puțini față de ieri.
În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 2.320 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, cu 727 mai puține față de ziua anterioară și 18 decese.