Booster-ul anti-COVID. Efectele secundare ale celei de a treia doze de vaccin
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Sep 2021, 12:16
- Sănătate
- Ascultă știrea
Autorităţile sanitare americane au publicat un studiu privind efectele secundare ale celei de a treia doze (”booster”) de vaccin împotriva covid-19 Pfizer/BioNTech şi Moderna.
Datele publicate marţi provin de la aproximativ 20.000 de persoane care s-au înscris pe o aplicaţie şi care au completat un chestionar după vaccinare - de la jumătatea lui august şi până la jumătatea lui septembrie, pe când ”booster”-ul era autorizat în vederea vaccinării anticovid a persoanelor imunodeprimate în Statele Unite, relatează AFP, conform News.ro.
Studiul arată că a treia doză ”este, pentru moment, bine tolerată”, a anunţat într-o conferinţă de presă directoarea Centrelor de prevenţie şi luptă împotriva bolilor (CSC) Rochelle Walensky
Astfel, aproximativ 79% dintre persoanele care au completat acest chestionar au semnalat o reacţie localizată după vaccinarea cu a treia doză de vaccin anticovid - durere la locul înţepăturii -, iar 74% o reacţie denumită sistemică, adică afectând întregul organism (oboseală).
După rapel, aceste cifre erau 78% şi, respectiv, 77%, deci foarte asemănătoare.
Aproximativ 28% dintre cele aproximativ 20.000 de persoane au declarat că nu şi-au putut desfăşura activităţile zilnice obişnuite după cea de a treia doză, majoritatea a doua zi după vaccinare.