Cât a ajuns incidența COVID la Cluj-Napoca. Bucureștiul stă mult mai bine
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Apr 2022, 11:46
- Sănătate
- Ascultă știrea

Rata de infectare cu noul coronavirus a înregistrat miercuri o nouă scădere în județ, însă Clujul rămâne tot în 'zona roșie'.
Rata infectărilor cu noul coronavirus în Cluj-Napoca a scăzut ușor și a ajuns la 3,29, după ce ieri a coborât la 3,40. Scăderea este mult mai lentă decât în Capitală, unde incidența era ieri de 1,89 cazuri la mia de locuitori.
Într-un top al orașelor din județ, cel mai bine stă Dej, cu o rată a infectărilor de 0,21, urmat de Gherla - 0,61, Câmpia Turzii, cu un caz la mia de locuitori, de Huedin - 1,16 și de Turda, cu 1,21 cazuri la mie.
Incidența a scăzut ușor și la nivel de județ și a ajuns la o medie de 2,01 la mie, cea mai ridicată din țară și Clujul fiind singurul județ rămas peste pragul de 2 la mie.
În județ, cele mai ridicate rate de infectare continuă să înregistreze municipiul Cluj-Napoca și comunele Florești (2,13), Chinteni (2,12) și Sâncraiu (2,60).
Conform DSP, în intervalul 10-23 aprilie 2022, în județul Cluj erau 1.520 de cazuri active de boală, din care 1.107 în Cluj-Napoca.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei