Câte doze de vaccin anti-COVID mai are România în depozite. Rafila: "Circa 7 milioane au fost distruse sau urmează să fie distruse"
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Apr 2024, 11:42
- Sănătate
- Ascultă știrea
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a fost întrebat, luni seară, la un post tv, despre situația vaccinurilor anti-COVID pe care le-a cumpărat România în pandemie.
”Câte vaccinuri aruncăm? Am aruncat destule. Mai avem încă în depozite circa 3 milioane de doze de vaccin. Unii dintre producători au fost extrem de înțelegători și corecți și n-au mai continuat solicitările de furnizare de vaccin. Moderna a încheiat contractul și nu a solicitat achiziționarea dozelor pentru care România deja sunt angajase.
Circa 7 milioane de doze sunt au fost distruse sau urmează să fie distruse în perioada imediat următoare”, a declarat Alexandru Rafila, luni seara, la Euronews.
În ceea ce privește procesul cu Pfizer, care cere României să achiziționeze cele 29 de milioane de doze de vaccin contractate în perioada pandemiei, pentru care pretinde 550 de milioane de euro, Rafila a spus că speră ”să găsim o soluție până la urmă, poate o soluţie negociată”.