Câți români şi-au ridicat pastilele cu iod până acum. Rafila: E bine ca medicamentul să fie la îndemână/ Situația la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Sep 2022, 15:20
- Sănătate
- Ascultă știrea
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a spus despre campania de distribuţie a pastilelor cu iod că "a început mai greoi", dar că în luna august "lucrurile s-au schimbat spre bine".
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat pentru News.ro că în august au fost distribuite 376.892 de comprimate de iodură de potasiu, faţă de 2.175 în iulie, şi că 214.385 de oameni le-au primit, faţă de numai 1.231 în iulie.
„Ştiţi bine că această campanie de distribuţie de iod a început mai greoi şi în luna iulie nu am avut decât 1200 de solicitanţi pentru a lua comprimatele de iodură de potasiu. În luna august, însă, lucrurile s-au schimbat spre bine şi peste 200 de mii de persoane au ridicat pastilele de iod, sper ca acest lucru să continue şi pe măsură ce persoanele cu vârste de până la 40 de ani se adresează medicilor de familie pentru alte probleme, nu neapărat pentru aceasta, pot să solicite şi reţeta pentru iodură de potasiu.
Este o măsură raţională, preventivă, prin care ne protejăm pentru că nu spune nimeni că va fi un incident nuclear, însă, dacă va fi, chiar dacă e mai puţin probabil, este bine să avem la îndemână aceste comprimate care se administrează doar la anunţul autorităţilor, într-o cantitate care este foarte clară, în general la copii, copii mici, jumătate de comprimat sau un comprimat, iar pentru persoanele adulte două comprimate, dar lucrul acesta a fost prezentat de mai multe ori în campaniile pe care le-am desfăşurat prin intermediul posturilor de televiziune şi de radio”, a explicat ministrul Rafila.
Pastilele cu iod sunt distribuite în 2.500 de farmacii din țară. Se eliberează în mod gratuit, dar doar pe baza rețetei obținute de la medicul de familie. Comprimatele se administrează NUMAI în caz de incident nuclear, la indicațiile autorităților.
Peste 30.000 de tablete distribuite la Cluj în ultima lună
"S-a pornit distribuirea și la Cluj. Până în prezent s-au distribuit 30.109 tablete, respectiv la 15.711 persoane. În total am avut 316.000 de tablete", a declarat pentru Ziua de Cluj, dr. Mihai Moisescu Goia, directorul DSP Cluj.
În județul Cluj, pastilele cu iodură de potasiu sunt distribuite de către peste o sută de farmacii - vezi LISTA.