Ce notă a dat Alin Tișe sistemului medical clujean: „Principala problemă e că 60% din pacienți nu sunt din județ”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 08 Noi 2022, 11:52
- Sănătate
- Ascultă știrea
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, susține că aproximativ 60% din beneficiarii sistemului de sănătate clujean nu sunt din județ, iar acesta ar fi unul dintre motivele pentru care apar probleme și lipsuri în spitalele actuale.
Liderul forului administrativ județean a fost întrebat, la un post de radio local, la nivelul cărei note ar fi sistemul de sănătate din județ în acest moment.
„Depinde dacă vorbim din punct de vedere al dotărilor sau al pregătirii profesionale a medicilor. Dacă am scoate din analiză Spitalul Județean, care este un colos și ține de ministerul Sănătății, aș putea spune că dotările la nivelul celorlalte spitale sunt cel puțin de nota 8. Dacă punem și Spitalul Județean, care are foarte multe secții și nu pot fi acoperite, aș zice că sistemul este mai jos, ca medie.
Avem soluții totuși. Spitalul Regional de Urgență va prelua parte din aceste spitale. Spitalul de Copii Monobloc va prelua o parte din actualul Spital de Copii. Centrul de Transplant va prelua toate secțiile de transplant și operații de la celelalte patru spitale: plămâni, inimă, ficat, rinichi. Sunt proiecte în curs și nu se pot face peste noapte”, a declarat Alin Tișe.
„Pacienții din alte județe presează sistemul de sănătate din Cluj”
„Am văzut recent o statistică de la DSP, în care spune că aproape 60% dintre beneficiarii serviciilor de sănătate publică sunt cetățeni români neclujeni. Este o mare problemă aici. Noi investim foarte mulți bani din bugetele proprii pentru spitale, dar majoritatea beneficiarilor nu sunt clujeni. Pentru că sunt foarte mulți cetățeni care vin din alte județe avem probleme, nu numai din cauza asta, dar contribuie și asta.
Avem probleme cu insuficiența spațiilor de la Urgență, insuficiența spațiilor de la spitale, din saloane, etc. Dacă noi ne-am raporta cu spitalele pe care la avem în județul nostru strict numai la clujeni, sistemul de sănătate din Cluj cu tot ce înseamnă el clădiri, secții, dotări, ar face față cu brio. În momentul în care 60% vin din alte județe suplimentar, și este dreptul lor să vină, ei practic presează sistemul de sănătate, noi trebuie să facem față și la aceste provocări.
Nu putem să ținem pasul cu creșterea numărului de bolnavi. Banii pentru modernizarea acestor spitale vin, în principal, numai de la județul Cluj, deși serviciile sunt prestate pentru cetățeni din alte județe. Cei din Oradea sau Sălaj vin tot la Cluj, și pentru școala medicală clujeană, chiar dacă au și acolo un spital dotat”, a explicat șeful CJ Cluj.