Cercetători UBB Cluj: Am ajuns în vârful valului 5!
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Feb 2022, 12:51
- Sănătate
- Ascultă știrea

Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj care monitorizează pandemia spun că România a atins vârful valului 5 de COVID-19 și urmează ca numărul cazurilor zilnice să înceapă să scadă.
Un studiu al Facultății de Științe Economice și Gestionarea Afacerilor a Universității Babeș-Bolyai care analizează situația pandemiei de COVID-19 la nivelul țării susține că țara noastră a ajuns în vârful valului 5.
„Am ajuns în vârful valului 5! Modelul nostru de previziune estimează că în cursul acestei săptămâni va începe o stagnare sau chiar o ușoară scădere a numărului de cazuri noi pe zi”, anunță cercetătorii de la UBB pe pagina de Facebook a proiectului.
Totodată, pe site-ul proiectului „Covid – 19 – Romanian Economic Impact Monitor. Impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei din România: date, analize și previziuni”, se precizează că au trecut 713 zile de la primul caz de coronavirus din România și în prezent sunt 389 568 cazuri active.