Cine a demascat activitatea doctorului Mihai Lucan

Dosarul lui Mihai Lucan, medicul acuzat de delapidarea Institutului Urologic şi de Transplant Renal Cluj, a pornit de la plângerile lui Emanuel Ungureanu, fost angajat al Institutului, care avea printre atribuţii convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze organele pentru transplant.

„Colaborarea mea cu Lucan s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe", povesteşte, pentru „Adevărul", Emanuel Ungureanu, omul de la care a pornit unul dintre cele mai răsunătoare dosare de corupţie medicală din România.

Medicul Mihai Lucan, fiul său şi fostul manager al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) Cluj, alături de alţi patru medici, sunt cercetaţi pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat pentru delapidarea Institutului. Spitalul de stat a fost „căpuşat", conform procurorilor, de cel puţin 1 milion de euro, bani care ar fi ajuns la clinica privată a familiei Lucan.

Dosarul DIICOT a pornit de la sesizările lui Emanuel Ungureanu, un fost colaborator al lui Lucan, care a fost angajat circa un an la Institut ca asistent social clinician. Printre atribuţiile sale era una esenţială pentru activitatea de transplant a medicului: convingerea familiilor persoanelor aflate în moarte cerebrală să doneze rinichii pentru transplant. Mihai Lucan a devenit celebru datorită transplanturilor de rinichi pe care le-a efectuat, unele în premieră, altele având ca beneficiari persoane cunoscute precum Alexandru Arşinel. 

Emanuel Ungureanu a povestit pentru „Adevărul" cum a început colaborarea cu Mihai Lucan, cum se purta acesta cu medicii de la Institut şi momentul în care s-a decis să facă publice practicile urologului. Dosarul Lucan a apărut după aproape 15 ani de la prima plângere pe care acesta a făcut-o.

Ungureanu este preşedintele Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie „Delia Grădinaru" care oferă sprijin pentru peste 100 de copii şi tineri cu insuficienţă renală cronică dependenţi de dializă din toată ţara. El este din 2003 profesor de Istorie la un liceu din Cluj, iar din 2016 este deputat de Cluj pe lista USR.

"Primul contact cu el l-am avut din postura de pacient: am avut o colică renală. Eu pe vremea aceea conduceam o asociaţie studenţească la nivel naţional numită „Amicus", eram student în anul II la Asistenţă socială şi în anul I la Facultatea de Istorie. Se întâmpla prin anul 2000. Am venit practic târându-mă la Institut. Ţin mine că de gardă era doamna doctor Lăpuşan, care era medic rezident atunci. Ţin minte că iniţial nu găsea un antialgic suficient de puternic pentru durerile provocate de calculul care a pornit pe canal. A doua zi l-am cunoscut pe profesorul Lucan, iar primul lucru care m-a fascinat în mod negativ a fost faptul că pacienţii stăteau drepţi în pat şi asistentele se lipeau de pereţi, în aceeaşi poziţie nefirească de drepţi când trecea pe lângă ele. Îmi amintesc că urla cumplit, îi înjura pe doctori şi îmi amintesc un episod când a lovit-o în stomac cu pumnul pe Carmen Lăpuşan, care a căzut peste pacient, asta se întâmpla la una dintre vizite. Tot cu pumnul l-a lovit şi pe actualul manager, Silviu Moga, lăsându-l fără respiraţie.

Şi actualul preşedinte al Asociaţiei transplantaţilor şi dializaţilor Cluj, domnul Morar, a fost lovit cu pumnul în stomac. Avea acest obicei să lovească prin surprindere, atât angajaţi, cât şi bolnavi. Îmi asum ceea ce spun. După ce m-a întrebat la vizită ce lucrez, i-am explicat că sunt student şi conduc o asociaţie. Atunci a devenit interesat şi m-a chemat la el în birou - el conducea filiala APR Cluj (Alianţa pentru România), intrase în politică, susţinând partidul lui Teodor Meleşcanu", spune Emanuel Ungureanu.

"Am fost asistent social clinician la Institut între martie 2002- iunie 2003. În 2002, după ce am devenit primul, cred că, şi ultimul asistent social clinician din România. Jobul meu era să găsesc resurse financiare, ţin minte că puneam în cabinetul asistentei-şef Liliana Lache, cutii cu jucării sau cu haine pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică, care aveau nevoie de un transplant şi care erau extrem de necăjiţi. A doua atribuţie era aceea de a merge - împreună cu coordonatoarea de transplant neoficială, că nu era în acte, Carmen Lăpuşan, cu medicul anestezist Adrian Bărbos şi cu doctorul Marius Neculoiu - prin Transilvania atunci când eram anunţaţi că există un potenţial donator în moarte cerebrală. Noi trebuia să convingem aparţinătorii să accepte să doneze rinichii pentru transplant. Eu am făcut şi un ghid pentru pacientul transplantat.

În numai un an de zile am făcut primul astfel de ghid, în care explicam pacientului cu insuficienţă renală cronică ce este boala şi ce este transplantul renal, vorbind şi despre imunosupresie, îngrijirea post-transplant etc. Era un ghid pe înţelesul tuturor pentru că, din păcate, medicii nu prea vorbeau cu pacienţii. Lucan era recunoscut ca fiind un zbir interesat doar de banii pacienţilor, nu avea timp să explice sau se aplece decât asupra celor care plăteau suficient de mulţi bani.

Colaborarea asta s-a întrerupt când am aflat că Lucan face trafic de organe. Dacă pentru calităţile lui chirurgicale să zicem că-i suportam înjurăturile şi comportamentul mitocănesc arhicunoscut în clinică, n-am putut să suport ideea că cineva profită din disperarea unor bolnavi de a trăi şi din moartea unor oameni, că practic când vorbim despre transplant de la un donator aflat în moarte cerebrală vorbim despre situaţia în care cineva moare, ca altcineva să trăiască ori pentru asta nu se pot face bani, este inuman, este criminal, este strigător la cer", adaugă acesta.

Citeşte continuarea AICI.