Clădiri iluminate, concerte şi expoziţii de Ziua Autismului

Clădiri iluminate, concerte şi expoziţii de Ziua Autismului
Mai multe clădiri au fost iluminate în albastru, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului, la Cluj având loc concerte, expoziţii de pictură sau proiecţii de filme, iar la Arad, demonstraţii de zumba şi o lansare de baloane cu heliu.

La Cluj, clădirea Casino a fost iluminată, sâmbătă seara, în albastru, pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, manifestarea fiind organizată de Asociaţia Autism Transilvania (AAT), în care sunt înscrişi 33 de copii diagnosticaţi cu această boală. Directorul executiv al AAT, Nicoleta Niste, a declarat că programul manifestărilor mai include concerte, expoziţii de pictură sau proiecţii de filme.

AAT organizează, în perioada 1-5 aprilie, o serie de manifestări pentru marcarea Zilei Internaţionale de Conştientizare a Autismului – 2 aprilie. Astfel, vineri a avut loc, la sediul AAT, Ziua Porţilor Deschise, unde copiii au participat la jocuri, dog dancing, interacţiune cu animalele.

Sâmbătă, la Bastionul Croitorilor a avut loc evenimentul "Culoare şi muzică de poveste", unde pictoriţa Ramona Raus a prezentat o expoziţie de pictură, urmată de un recital muzical susţinut de Mara Prună, copil cu sindrom din spectrul autist, care a interpretat din compoziţiile proprii.

Seara s-a desfășurat un concert de operă, iar clădirea Casino a fost iluminată în albastru şi vor lansate în aer 100 de baloane albastre. Marţi va avea loc la un cinematograf din Cluj-Napoca proiecţia unui film cu o poveste inspirată din viaţa a doi tineri cu sindrom autist.

Şi municipiul Arad s-a alăturat oraşelor care marchează Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului, Palatul Adminsitrativ din centrul oraşului fiind iluminat în albastru pentru două zile consecutiv. În România, 30.000 de persoane suferă de autism, una dintre cele mai severe tulburări neuropsihologice, în fiecare an înregistrându-se peste 1.000 de noi cazuri.

Comenteaza