Clujul, în topul incidențelor COVID/ Tot mai multe județe în "zona verde"
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Noi 2021, 16:15
- Sănătate
- Ascultă știrea
Județul Cluj se află duminică în top la rata infectărilor cu noul coronavirus și printre zonele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19 depistate în ultimele 24 de ore.
101 clujeni au fost depistați cu noul coronavirus de ieri până azi, număr de infectări cu care Clujul se situează pe locul patru între județe. Astfel, cele mai multe cazuri noi au fost raportate în Bucureşti - 258 şi în judeţele Timiş - 123, Bihor - 104, Sibiu - 102 şi Cluj, cu 101 noi îmbolnăviri.
Cele mai puţine noi infectări au fost raportate în judeţele Hunedoara - 6, Giurgiu - 7, Olt - 12 şi Călăraşi - 14.
În ceea ce privește incidența infectărilor cu noul coronavirus, cea mai mari valoare la mia de locuitori se înregistrează în judeţul Arad - 5,12 la mie. Pe locul doi, la egalitate, sunt Bihor şi Cluj, cu 4,83. Incidențe peste 4 la mie mai au județele Braşov - 4,63, Sibiu - 4,26, Ilfov - 4,06 și Hunedoara - 4.
În zona roșie sunt 17 județe, alte 13 sunt în zona galbenă și 12 în zona verde, media incidenței COVID la nivel național fiind de 3,39 la mie.