Clujul, locul doi pe țară la cazurile noi de coronavirus, după București
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Noi 2021, 13:46
- Sănătate
- Ascultă știrea
Clujul începe săptămâna pe locul doi la nivel național la numărul cazurilor noi de COVID, depistate în ultimele 24 de ore.
331 de clujeni au fost depistați cu noul coronavirus de ieri până azi, număr de infectări cu care Clujul se situează pe locul unu între județe și pe doi național. Astfel, cele mai multe cazuri noi au fost raportate în Bucureşti - 635 şi în judeţele Cluj - 331, Galaţi - 325, Ilfov - 261 și Timiş, cu 230 de noi îmbolnăviri.
Pe de altă parte, cele mai puţine cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în judeţele Covasna - 17, Tulcea - 25, Bistriţa-Năsăud - 31 și Mehedinţi - 37.
În ceea ce privește incidența infectărilor cu noul coronavirus, cele mai mari valoari la mia de locuitori se înregistrează în judeţul Ilfov - 11,31 la mie și în judeţul Bacău - 10,24 la mie. Județul Cluj se situează pe locul opt, cu o rată a infectărilor de 8,44 la mie (vezi situația epidemiologică în județ și în Cluj-Napoca).