CNAS a constatat "sub 1% derapaje" la acordarea concediilor medicale

CNAS a constatat "sub 1% derapaje" la acordarea concediilor medicale

Președinte CNAS, Valeria Herdea, spune că evaluarea efectuată la nivelul cabinetelor medicilor de familie privind concediile medicale s-a apropiat de final și s-au constatat "sub 1% derapaje".

Valeria Herdea a declarat luni că evaluarea făcută la nivelul cabinetelor medicilor de familie se află la final şi că s-au constatat "sub 1% derapaje". Verificările medicilor de familie s-au desfășurat eșantionat.

Șefa CNAS a anunţat și că la nivelul CNAS, începând cu 1 martie, se va derula o campanie de comunicare către pacienţi în aşa fel încât fiecare sa înţeleagă ca o persoană asigurată are "drepturi şi obligaţii".

"Dreptul la serviciu medical înseamnă şi obligaţie de a trece pe la medicul tău de familie în aşa fel încât sa poţi să îl ajuţi. Asta se face în toate ţările civilizate şi cred ca modelul vest european este de preluat şi la noi", a susţinut preşedintele CNAS.

Aceasta a precizat că în România există peste 200.000 de pacienți oncologici, printre care și copii, o situație pe care o consideră "dramatică pentru starea de sănătate a unei populații".

Comenteaza