Coronavirus / Situația epidemiologică. Câți clujeni sunt internați cu Covid-19
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Apr 2020, 13:18
- Sănătate
- Ascultă știrea
În prezent, la nivelul județului Cluj, 172 persoane se află în carantină, iar peste 500 sunt în autoizolare la domiciliu.
În prezent, la Cluj-Napoca sunt internați 143 de pacienți cu COVID-19 din județul Cluj.
La nivelul județului, 172 persoane se află în carantină, iar 510 sunt în autoizolare la domiciliu. De asemenea, au fost întreprinse măsuri pentru transportul a 43 de cetățeni, în condiții de izolare biologică, pentru urmarea perioadei de carantină sau autoizolare.
Potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, la numărul de cazuri confirmate pe județe, la Cluj sunt înregistrate 263 de cazuri. În această raportare sunt incluși toți pacienții tratați la Cluj-Napoca, inclusiv cei care provin din alte județe decât Cluj.
Până marți, pe teritoriul României au fost confirmate 9.242 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 2.153 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, 482 persoane diagnosticate cu infecție cu noul coronavirus, internate în spitale din țară au decedat.