Weekend excelent la Cluj: 30 de vindecați, niciun caz nou de coronavirus

Weekend excelent la Cluj: 30 de vindecați, niciun caz nou de coronavirus

În prezent, la nivelul județului Cluj, 230 de persoane se află în carantină, iar peste 300 sunt în autoizolare la domiciliu.

Nu mai puțin de 30 de persoane au fost declarate vindecate și externate din spitalele clujene în acest weekend. Dacă sâmbătă numărul persoanelor vindecate era de 318, duminică numărul acestora a ajuns la 348, din care 276, pacienți din județul Cluj, potrivit datelor comunicate de Instituția Prefectului.

În acest moment, 150 clujeni se află internați în spitalele dedicate coronavirusului, în ultimele 24 de ore fiind externați opt pacienți. În secțiile de anestezie terapie intensivă ale spitalelor dedicate COVID-19 din Cluj-Napoca sunt în total 17 pacienți, din care 9 din județ. 

De asemenea, 230 de persoane se află în carantină, iar alte 316 în autoizolare la domiciliu. De la izbucnirea pandemiei și până în prezent la Cluj au fost înregistrate 23 de decese, din care 13 din județ.

Conform Institutului Naționale de Sănătate Publică, numărul de cazuri confirmate la Cluj a rămas de două zile la 526, ceea ce ar însemna că nu au mai fost depistate alte cazuri noi. În această raportare sunt incluși toți pacienții tratați la Cluj-Napoca, inclusiv cei care provin din alte județe decât Cluj. 

Comenteaza