Update Creștere bruscă a numărului de decese COVID, în ultimele 24 de ore/ Noile infectări s-au dublat față de ieri

Creștere bruscă a numărului de decese COVID, în ultimele 24 de ore/ Noile infectări s-au dublat față de ieri

Astăzi au fost raportate 215 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, cel mai mare număr de morți înregistrat într-o singură zi din ultimele trei luni.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 22 februarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 14.775 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 215 decese, dintre care 8 anterioare intervalului de referință.

UPDATE: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate  14.775 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 7.081 mai mult decât în ziua anterioară. 1.860 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 22 februarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.686.089 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 104.195 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

2.358.958 de pacienți au fost declarați vindecați. 

Până astăzi, 62.839 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 21.02.2022 (10:00) – 22.02.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 215 decese (113 bărbați și 102 femei), dintre care 8 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 215 decese, 6 au fost înregistrate la categoria de de vârstă 40-49 de ani, 7 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 74 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 90 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

211 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 215 pacienți decedați, 183 au fost nevaccinați și 32  vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.
Au fost raportate 8 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Galați, Gorj, Suceava și Teleorman, în lunile ianuarie și februarie 2022.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 8.915, cu 649 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 1.063 de persoane,  cu 38 mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 1.063 de pacienți internați la ATI, 929 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 532 sunt minori, 523 fiind internați în secții, cu 107 mai puțin decât în ziua anterioară și 9 la ATI, cu 2 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.334.725 teste RT-PCR și 8.428.758 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 22.211 teste RT-PCR (12.820 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.391 la cerere) și 53.229 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 158.462 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.827 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 78.866 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 38 de persoane. 

Comenteaza