De ce este admiterea la Medicină în Cluj-Napoca cea mai grea din ţară. Ce fac alte universităţi ca să atragă candidaţi

De ce este admiterea la Medicină în Cluj-Napoca cea mai grea din ţară. Ce fac alte universităţi ca să atragă candidaţi
| Foto: captura video - ZIUA LIVE

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca, Dana Anca Buzoianu, a explicat la ZIUA LIVE de ce admiterea la Medicină în Cluj-Napoca este cea mai grea din ţară.

Medicina generală de la UMF Cluj a fost cea mai căutată secţie, cu o concurenţă serioasă. "Au fost candidaţi foarte buni", a declarat la ZIUA LIVE rectorul UMF Cluj. Dana Anca Buzoianu a explicat care este motivul pentru care admiterea la Medicină în Cluj-Napoca este cea mai grea admitere din ţară.

"Cei care vin la Cluj ştiu că e cea mai grea admitere din ţară. Şi vă spun de ce. Pentru că noi dăm doate întrebările la prima vedere. La restul facultăţilor, cu excepţia Bucureştiului, care face la fel ca noi, la restul facultăţilor o parte din întrebări, 50% spre exemplu, sau 80%, sunt cunoscute. Sunt într-o bază de date pe Internet pe care candidaţii le rezolvă şi dintre acele întrebări vin subiectele.

La noi toate sunt la prima vedere. Comisia stă închisă o săptămână ca să facă subiecte la prima vedere. La Iaşi spre exemplu, ei au 50% din întrebări publice. Noi nu facem aşa. La noi toate întrebările sunt la prima vedere. Lumea ştie că admiterea e grea la Cluj. (Candidaţii - n. red.) se şi pregătesc din timp cel puţin 2 ani de zile. 

Evident, concurenţa este mai mare unde întrebările sunt publice. La Braşov toate întrebările sunt publice. La noi adimiterea e foarte grea, deasemenea se ştie că facultatea este foarte grea şi cerinţele, standardele sunt foarte ridicate. Din acest motiv nu avem aşa concurenţă mare cum au alte centre universitare, în schimb, avem cei mai buni absolvenţi şi asta nu pentru că vă spun eu, rectorul universităţii, ci pentru că rezultatele la examenul de rezidenţiat spun asta. 

În ultimii 15 ani am fost tot timpul pe locul întâi. Constant suntem cei mai buni la examenul de rezidenţiat ceea ce practic măsoară performanţa şi nu numai la promovabilitate, că luăm 98% rezidenţiatul, ci la notele obţinute. Anul acesta şi anul trecut 46% din punctajele peste 800 care e un punctaj foarte mare au fost luate de Cluj, şi pe restul s-au bătut 12 facultăţi. Este cunoscut faptul că suntem buni", a declarat la ZIUA LIVE rectorul UMF Cluj, care a mai spus cu mândrie că au fost patru note de 10 la admiterea de anul acesta. 

Candidații declarați admiși la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca își vor putea confirma locul în perioada 28 iulie - 11 august.

Comenteaza