Deputatul Achimaș: „E inacceptabil să treacă 6 luni până la începerea tratamentului în cazul bolnavilor de cancer pulmonar”
- Scris de Sergiu Vlăgea
- 24 Noi 2021, 10:47
- Sănătate
- Ascultă știrea
Chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, care este și deputat PSD de Cluj, este unul dintre cei care lucrează ca acest termen de 6 luni să fie redus până la 2 luni.
Potrivit unui comunicat de presă trimis de parlamentarul clujean, în România trec aproximativ șase luni de zile de la momentul prezentării la medic a bolnavului care suferă de cancer pulmonar până la momentul începerii tratamentului, potrivit datelor furnizate de asociațiile bolnavilor de cancer, iar specialiștii care lucrează la Planul Național de Control al Cancerului își propun să reducă acest termen la două luni, media din statele mai dezvoltate din Uniunea Europeană.
Unul dintre medicii implicați în acest proiect este chirurgul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a fost director al Institutului Oncologic din Cluj înainte de a fi ales deputat pe listele PSD.
“Potrivit calculelor făcute de asociațiile de pacienți sunt șase luni de zile până la începerea tratamentului în cazul bolnavilor care suferă de cancer pulmonar. Șase luni este inacceptabil. Avem mari probleme la nivel național în ceea ce privește diagnosticarea, deoarece avem un număr foarte mic de specialiști care practică bronhoscopia.
Există o distanță foarte mare de la suspiciune până la confirmare, în primul rând până la o simplă biopsie și pe urmă de la biopsie până la obținerea rezultatului de la microscop, de la obținerea rezultatului de la microscop până la începerea tratamentului”, a declarat profesorul Achimaș, care conduce la nivel parlamentar Grupul pentru Combaterea Cancerului.
Noul obiectiv din Planul la care lucrează profesorul Achimaș ar fi crearea condițiilor ca de la suspiciune și până la biopsie să treacă maxim o lună și apoi de la biopsie până la un diagnostic și începerea tratamentului încă cel mult o lună, “un interval acceptabil la nivel european”, după cum spune medicul clujean.
“Dacă stadiile în care vin pacienții sunt avansate, șansele de supraviețuire au rămas ca în urmă cu 20 de ani, adică 6 luni de zile. Care este lucrul excepțional care s-a întâmplat între timp? A apărut așa numita medicină personalizată, de precizie. S-au indentificat mutații de genă sau receptori de pe celula canceroasă care ne ajută în mod direct la tratament.
Din fericire, în Cluj avem și unul dintre specialiștii mondiali în cancerul pulmonar, profesorul Ciuleanu. Studiile care s-au făcut în ultimii 20 de ani, mare parte la Institutul Oncologic, au adus aceste noi molecule care pot prelungi supraviețuirea cu ani de zile. Vedem pacienți care trăiesc 8 ani de zile în raport cu cele 6 luni, acum 20 de ani. Atunci când poți să îți vezi nepoții crescând sau copiii absolvind facultatea, e extraordinar.
Mai departe, în acești ultimi opt ani, au apărut noi molecule care se adresează unor noi mutații pe care dacă tumora le are câștigăm alți ani. Acest câștig în ani dă timp cercetării să progreseze și se pot câștiga ulterior noi ani”, a explicat parlamentarul.
Profesorul Achimaș-Cadariu spune că “în ciuda acestor progrese, România e restantă la chestiuni elementare: educația sanitară (renunțarea la fumat în acest caz) și traseul pacientului oncologic.
“Nu este suficient să avem medicamente, să cumpărăm bronhoscoape, nu este destul să avem anatomie patologică, dacă nu le vom pune cap la cap și nu le înlănțuim nu am făcut absolut nimic. Dacă pacientul va aștepta în continuare șase luni de zile, chiar dacă avem cea mai grozavă dotare de pe lume nu am făcut absolut nimic.
Ideea e de a crea un sistem de sănătate. Raportat la acest studiu făcut de asociațiile de pacienți nu avem un sistem de sănătate. Dacă pacientul nostru nu știe pe ce cale să apuce și nu este ajutat de către cei care ar trebui să facă acest lucru, atunci el își plătește degeaba dările”, a subliniat medicul clujean.
Deputatul spune că în programul de guvernare accentul este pus pe medicina primară deoarece e rolul medicului de medicină primară să managerieze cazul pacientului și să fie un ghid pentru acesta.
Coaliția PSD-PNL-UDMR și-a propus prin programul de guvernare să creeze o rețea națională de centre medicale comunitare și să încurajeze personalul medical să se stabilească și în mediul rural sau în zone defavorizate.
“Vom finaliza planul de combatere a cancerului, suntem suficient de determinați să îl finalizăm anul viitor. Avem finanțare europeană prin Planul European de Cancer dar nici acea finanțare nu ține la nesfârșit. Atâta vreme cât știm ce absorție de fonduri europene a avut România până acum, fiind un optimist informat spun că dacă nu vom fi mai hotărâți și mai consecvenți vom obține tot același lucru, repetând aceeași nemuncă nu vom putea să atragem mai multe fonduri”, a încheiat profesorul Achimaș-Cadariu.
Luna noiembrie este dedicată conștientizării luptei împotriva cancerului pulmonar.