News alert Video EXPLOZIE a numărului de cazuri noi de COVID! Aproape 15.000 de infectări în ultima săptămână/ S-a dublat numărul deceselor
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Iul 2022, 14:13
- Sănătate
- Ascultă știrea
Aproape 15.000 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate în ultima săptămână. Bilanţul este dublu faţă de cel raportat în intervalul 27 iunie - 3 iulie.
Ministrul Sănătăţii a afirmat că în ultima săptămână au fost diagnosticate 14.943 de cazuri de COVID.
2.717 dintre acestea, adică aproape 20%, sunt reinfectări.
În spitale sunt internate 1.410 persoane, dintre care 86 la ATI.
Ministrul a precizat că este o creştere aşteptată şi că această situaţie va dura 4-5 săptămâni.
„Practic, în ultimele trei săptămâni am avut o dublare săptămânală a numărului de cazuri. E un trend aşteptat. Conform previziunilor INSP. Opinia noastră este că această creştere va mai dura circa 4-5 săptămâni, până la jumătatea lunii august, după care probabil numărul de cazuri se va stabiliza şi o să vedem când va începe să se reducă”, a declarat Rafila.
În ceea ce priveşte numărul deceselor, acesta a crescut de la 16 la 33 în ultima săptămână.