Foarte multe cazuri noi de COVID la Cluj. Alți patru oameni au murit / Sute de pacienți internați în spitale
- Scris de Ziua de Cluj
- 03 Oct 2021, 13:51
- Sănătate
- Ascultă știrea
Peste 400 de clujeni s-au infectat cu noul coronavirus doar în ultimele 24 de ore.
În ultimele 24 de ore, în Cluj au fost depistate 414 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 din 2.084 teste. Au fost făcute 347 teste diagnostic grupe de risc, 364 la cerere și 1.373 teste rapide. Până în acest moment s-au realizat 713.832 de teste, la nivelul județului Cluj.
Numărul pacienților cu COVID internați în spitalele din Cluj a urcat la 548, iar al celor de pe secțiile ATI la 65. Au mai murit patru persoane infectate cu virusul, astfel că numărul deceselor a ajuns la 1.145, din care 717 din județul Cluj.
Totodată, au fost vindecați și externați 3.837 de pacienți, din care 2.533 din județul Cluj. Rata incidenței pe județul Cluj a crescut la 5,73 la mia de locuitori.