Fondurile europene modernizează Spitalul de Recuperare din Cluj! Ce reparații se fac

Fondurile europene modernizează Spitalul de Recuperare din Cluj! Ce reparații se fac

Investiția are o valoare totală de peste 15 milioane de lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.

 Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției constând în reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca.

Investițiile noastre în sănătate continuă. Ceea ce ne dorim să realizăm prin acest proiect este atât reducerea consumului de energie primară și a emisiilor de gaze cu efect de seră, cât și scăderea consumului anual de energie pentru încălzire. Un act medical de înaltă calitate necesită o infrastructură modernă”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Principalele lucrări prevăzute a fi realizate la sediul instituției sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean, situat pe strada Viilor, nr. 46-50, constau în reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii, înlocuirea instalației termice interioare, dotarea cu ventiloconvectoare care vor asigura confortul termic, precum și schimbarea corpurilor termice pentru blocul operator.

Totodată, investiția mai vizează introducerea unui nou sistem de furnizare a apei calde menajere, cu panouri solare și acumulatoare, instalarea de panouri fotovoltaice ca sistem alternativ de producere a energiei electrice și refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție.

Comenteaza