Gheorghiță: Dacă rata de vaccinare era peste 80%, aveam cel mult 44 de decese, nu 440

Gheorghiță: Dacă rata de vaccinare era peste 80%, aveam cel mult 44 de decese, nu 440

Coordonatorul CNCAV, medicul Valeriu Gheorghiță, a făcut, marți, un nou apel către români să se vaccineze și a afirmat că numărul deceselor în valul patru ar fi mult mai mai mic dacă rata de vaccinare în România ar fi peste 80%.

Medicul a spus, marți, că principalele motive pentru care se ezită sau se refuză vaccinarea anti-COVID sunt teama de reacţii adverse şi invocarea deţinerii de informaţii insuficiente, dar că sunt şi persoane care sunt împotriva ideii de vaccinare în general.

"Principalele motive legate de ezitarea sau refuzul de vaccinare sunt teama de reacții adverse, informațiile insuficiente, în timp ce alte persoane vor să mai aștepte, nefiind convinse încă de eficiența vaccinării anti-Covid.

În plus, sunt persoane care în mod asumat nu doresc să se vaccineze, sunt împotriva ideii de vaccinare în general, nu în mod particular față de Covid", a afirmat Gheorghiță, conform Agerpres.

El a facut referire și la tendința de creștere a dorinței de imunizare anti-Covid remarcată în ultima perioadă:

"Probabil vorbim de segmentul de populație care în perioada când numărul de cazuri a scăzut foarte mult a amânat decizia de vaccinare. Un alt segment este din răndul celor ezitanți, care au altă percepție a riscului de îmbolnăvire și teamă de boală".

În mod deosebit cei vulnerabili și la risc trebuie să meargă să se vaccineze cât mai rapid, a fost apelul lui Valeriu Gheorghiță.

"Chiar la schemă completă cu doză dublă, chiar și după prima doză avem deja niște beneficii. Avem și schemă cu o singură doză de la Johnson&Johnson, care oferă protecție în timp mai scurt.

Știm acum că vaccinarea completă reduce riscul de infectare de cinci ori pentru Delta. Dacă ne uităm la câte cazuri avem în fiecare zi, dacă împărțim la 5, vedem câte cazuri am fi avut în realitate dacă am fi avut rată de vaccinare peste 80%.

(La acest procent – n.r.) riscul de deces se reduce de peste 10 ori. Azi, în loc să fie avut 440 de decese, am fi avut cel mult 44", a explicat medicul.

Comenteaza