Grevă japoneză în spitale. De astăzi încep protestele şi în Sănătate

Grevă japoneză în spitale. De astăzi încep protestele şi în Sănătate

Cadrele medicale din Cluj încep, miercuri, protestele cu o grevă de avertisment în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor.

Protestul sindicaliștilor clujeni a fost anunțat în ședința de marți, 30 mai, în ședința lunară a Colegiului Prefectural Cluj, de către președintele SANITAS Cluj, Ovidiu Bota.

Tot săptămâna trecută, Consiliul Național al Federației Sanitas a transmis că "a decis că SANITAS va menține o presiune continuă asupra autorităților decidente ca avertisment că membrii noștri nu mai acceptă amânări sau soluții parțiale la revendicările sistemelor de Sănătate și de Asistență socială, astfel:

- Continuarea referendumului în rândul membrilor noștri de sindicat referitor la desfășurarea acțiunilor de protest;
- 7 iunie – declanșarea GREVEI JAPONEZE în instituțiile publice de Sănătate și Asistență socială, grevă fără întreruperea activității până la rezolvarea revendicărilor SANITAS;
- Continuarea negocierilor cu factorii de decizie;
- Analiza permanentă a stadiului implementării soluțiilor asumate de partea guvernamentală și stabilirea tipului și a calendarului de acțiuni ce se impun în raport cu rezultatele obținute".

Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

 Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza