GRIPA | Medic: Spitalizările la copii au apărut foarte repede față de anii trecuți. Cu toată spaima noastră că „ne trage curentul” chiar vor trebui aerisite bine clasele

GRIPA | Medic: Spitalizările la copii au apărut foarte repede față de anii trecuți. Cu toată spaima noastră că „ne trage curentul” chiar vor trebui aerisite bine clasele

Medicul Mihai Craiu afirmă că se înregistrează o creștere masivă a numărului de cazuri de gripă, cea mai mare din ultimii 10 ani, în toată emisfera nordică, inclusiv în România, iar cele mai multe spitalizări sunt în rândul copiilor, mai ales sub 5 ani.

„Se întâmplă și în România ce se întâmplă în restul emisferei nordice. O creștere masivă a numărului de cazuri de gripă, cea mai mare din ultimii 10 ani. Creștere care se asociază cu o suprasolicitare a sistemelor medicale și cu o accentuare a ratei spitalizărilor”, spune medicul Mihai Craiu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit pediatrului, copiii, „mai ales cei sub 5 ani”, sunt principala grupă de vârstă la care se observă un număr mare de spitalizări și abia apoi persoanele cu vârste peste 65 ani.

Medicul atrage atenția că „sezonul acesta creșterea numărului de spitalizări la copil, ca urmare a complicațiilor gripei, a apărut foarte repede față de anii trecuți (încă din noiembrie 2022) și a urcat la cote alarmante”, menționând situațiile din Canada, SUA, UK și Europa, unde au fost întâlnite, din păcate, decese la copii, ca urmare a complicațiilor gripei
 
„Înainte de a ne panica total sau a căuta vinovați în loc de soluții, trebuie să știm că:
 
1. Gripa este o infecție acută posibil severă a căilor aeriene și se transmite în special pe cale aerogenă. Cu alte cuvinte este MULT mai probabil să luăm gripă într-un spațiu închis, aglomerat unde există persoane care strănută sau tușesc. Riscul este MUUULT mai mic în aer liber.
 
2. Putem scădea riscul de îmbolnăvire și altfel decât evitând aglomerația… Prin aerisirea frecventă (cu toată spaima noastră că „ne trage curentul” chiar vor trebuie aerisite bine clasele, începând de acum), sau prin folosirea măștii, mai ales în zonele aglomerate (metrou, magazin, sală de clasă etc). Chiar și o mască improvizată sau o bandană pusă la gură reprezintă opțiuni mai bune decât … nimic.
 
3. Virusul gripal supraviețuiește pe suprafețe și poate ajunge cu ușurință în nasul, gura sau ochii unui copil, care se atinge la față, cu mâinile nespălate, în special după ce a atins clanțe, mânere, balustrade, etc în locuri aglomerate. Ar trebui să reinvățăm spălatul corect al mâinilor și tușitul în plica cotului, ca în primele luni de pandemie…
 
Cam asta se poate face ACUM. Restul sunt emoții și așteptări nerezonabile”, subliniază medicul Mihai Craiu în postarea de pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii.

Comenteaza