Iar 11 cazuri noi COVID la Cluj?

Iar 11 cazuri noi COVID la Cluj?

După ce ieri nu a fost raportat niciun caz nou de infectare cu COVID-19 la Cluj, astăzi au apărut 11. Tot 11 au fost anunțate și în urmă cu două zile, însă se pare că atunci ar fi fost vorba de o eroare la prelucrarea testelor.

Situația epidemiologică în județul Cluj se prezintă astfel:

➡️ 29 persoane se află în carantină

➡️ 1.722 persoane aflate în autoizolare la domiciliu

➡️ 43 persoane depistate pozitiv cu Covid-19 din județul Cluj sunt internate în spitalele dedicate din municipiul Cluj-Napoca

➡️ 7 persoane internate în ATI, din care 4 din județ

➡️ Total vindecați și externați 525, din care 423 din județul Cluj

➡️ Total decedați 25, din care 14 din județul Cluj.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate alte 11 noi infectări cu noul coronavirus la Cluj, astfel că numărul cazurilor depistate a ajuns la 586, față de 575, câte erau ieri. Menționăm că în această raportare sunt incluși toți pacienții tratați la Cluj-Napoca, inclusiv cei care provin din alte județe decât Cluj.

Pe de altă parte, se întâmplă să apară și erori. Astfel, în raportările de joi apăreau 11 cazuri noi la Cluj. Conform Somesanul.ro, rezultatele testelor prelucrate cu o zi înainte, pentru nouă pacienți din zona Dej, au ieșit pozitive. Acest fapt a trezit suspiciunea medicilor și s-a solicitat refacerea testelor. A doua zi opt rezultate au fost negative și doar unul pozitiv. Din câte se pare, problema a fost creată de calibrarea greșită a aparatului de testare de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca. Această problemă tehnică a făcut ca toate testele recoltate și analizate în 3 iunie să fie declarate pozitive a doua zi.

Comenteaza