Încă un prag COVID doborât! Cât e rata infectărilor în Cluj-Napoca/ Situația în județ
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Noi 2021, 11:01
- Sănătate
- Ascultă știrea
Rata infectărilor cu noul coronavirus a coborât, în Cluj-Napoca și în județ, sub pragul de 5 la mie.
Incidența în Cluj-Napoca continuă să scadă și a ajuns la 4,98 la mie, cu 1.679 de cazuri de boală. Rata infectărilor a scăzut accelerat, în ultima perioadă. Vineri municipiul a coborât sub pragul de 6 la mie, iar astăzi sub 5. În urmă cu o lună, pe 22 octombrie, la Cluj-Napoca a fost atins recordul absolut al pandemiei, cu o incidență a infectărilor de 11,65 la mia de locuitori.
Rata incidenței a coborât sub pragul de 5 la mie și în județ, unde, duminică, media infectărilor raportată este 4,83 la mie, cu un total de 3.656 de cazuri de boală.
După Cluj-Napoca, în intervalul 4-17 noiembrie, cele mai multe cazuri active au fost raportate în Turda - 266 (incidența 4,82 la mie) și în Florești - 254, comuna având o incidență mai mare decât Cluj-Napoca - 5,27 la mie.
Cele mai mari rate ale infectărilor în județ sunt în comunele Valea Ierii - 19,46, Mărișel - 13,40 și Cămărașu - 10,55 la mie, singurele cu o incidență peste pragul de 10 la mie.