Incidența COVID la Cluj. Rata infectărilor, un nou pas înapoi în Cluj-Napoca
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Feb 2022, 11:00
- Sănătate
- Ascultă știrea

Incidența COVID-19 în Cluj-Napoca și în județ a scăzut ușor față de ziua precedentă.
Valul 5 pare că se îndreaptă spre faza de platou la Cluj. Rata de incidență a cazurilor COVID a scăzut ușor față de ziua anterioară. La Cluj-Napoca, incidența a coborât de la 30,77 la 30,40 de cazuri la mia de locuitori, revenind aproape la procentul înregistrat marți - 30,42 la mie.
La fel și la nivel de județ - scădere de la 24,50, ieri, la 24,23 la mie, astăzi, cu puțin peste coeficientul de marți, de 24,28 la mie. Conform DSP, în perioada 31 ianuarie - 13 februarie, în județ erau, în total, 18.311 cazuri active de boală, din care 10.226 în Cluj-Napoca.
Comuna Florești rămâne cu cea mai ridicată rată de infectare în județ - 32,45 la mie, urmată de municipiul Gherla, cu 30,44 cazuri la o mie de locuitori, peste Cluj-Napoca.